Burnout-ul la salariați: Ce ar trebui să știe angajatorii despre factorii psihologici ai epuizării prin muncă

Spre finalul lunii trecute, OMS a recunoscut oficial burnout-ul ca boală și l-a introdus într-o nouă versiune a clasificării internaționale a bolilor, document folosit atât de medici, pentru diagnosticare, cât și de cei din domeniul asigurărilor de sănătate. Prin urmare, devine din ce în ce mai evident că epuizarea prin muncă este un sindrom cu care generațiile actuale de angajați par să se confrunte din ce în ce mai mult.

Însă care sunt factorii sau cauzele care duc la epuizarea prin muncă? Pe de o parte, este vorba despre mediul de la locul de muncă și felul în care atât managerul, cât și angajații gestionează volumul de muncă sau relațiile din birou. Pe de altă parte, intervin și factori psihologici care pot avea sau nu legătură cu slujba și care duc, într-un final, la epuizarea fizică și emoțională.

Specialiștii de la Medical News Today consideră că factorii principali al extenuării emoționale sunt sentimentul persoanei că îi lipsește controlul asupra vieții și lipsa unui echilibru corespunzător între muncă și viața personală.

Totuși, simptomele burnout-ului pot fi înșelătoare. Burnout-ul nu este doar un sentiment de tristețe, doar o zi proastă și nu este nici depresie, cu toate că epuizarea poate duce la probleme fizice și mentale, care pot include și depresia. Mai mult decât atât, unii psihologi consideră că burnout-ul, pe lângă factorii exteriori care îl cauzează, se bazează și pe factori psihologici care îi facilitează instalarea.

Înțelegerea epuizării prin muncă

O perspectivă destul de cognitivistă asupra burnout-ului o oferă Tchiki Davis, expert în tehnologia bunăstării, pentru Psychology Today. Astfel, Davis spune că există patru factori principali care duc la epuizarea prin muncă. Unul dintre aceștia ar fi, în mod aparent surprinzător, pasiunea (care se traduce prin motivație) pentru muncă. Cu toate că a fi pasionat de munca ta nu este deloc un lucru rău, dacă trăiești doar pentru muncă și uiți să îți programezi și alte activități pentru timpul liber, atunci riscul de a deveni epuizat este mult mai mare.

Un alt factor psihologic important este comparația cu ceilalți. În general, este dificil să nu ne comparăm cu alții, ba mai mult decât atât, uneori este chiar un răspuns automat la anumite situații (mai mult sau mai puțin accentuat, în funcție de istoria de viață a fiecăruia). Dar această comparație devine distructivă, mai ales în cazul în care ni se pare din ce în ce mai des că ceilalți excelează într-o activitate în care avem impresia (sau așa ni se cere) că noi ar trebui, de fapt, să excelăm.

Încadrarea în standardele societății din care facem parte (indiferent că este vorba despre standarde morale sau în ceea ce privește conduita muncii) este, în general, importantă pentru o viață socială mulțumitoare. Însă dacă încercăm prea tare să ne încadrăm în standarde (în special în cazul în care acestea nu se potrivesc structurii noastre psihice) sau dacă trăim într-un mediu care se așteaptă de la noi să fim uniformi, atunci riscăm să cădem mai ușor în „plasa” burnout-ului.

Un ultim factor menționat de Davis în articolul său este neputința de a lupta pentru propriile interese. De obicei, ne este greu să le spunem oamenilor din jurul nostru, mai ales dacă sunt într-o poziție superioară nouă, că avem nevoie de o pauză. Aș adăuga nu doar că ne este greu, ci că uneori nici noi nu suntem cu adevărat conștienți de acest fapt. O astfel de atitudine submisivă, în care nu reușim să spunem ce gândim sau ce ne dorim cu adevărat de la mediul în care muncim, poate duce, mai devreme sau mai târziu, la epuizare.

Desigur, acești factori nu influențează doar relația pe care o avem cu munca, ci aș îndrăzni să spun că influențează mai multe aspecte ale vieții, aspecte de care, poate, nu suntem complet conștienți.

O perspectivă mult mai psihanalitică asupra burnout-ului o oferă Ioana Brigle, psiholog clinician și terapeut, într-un articol de pe site-ul oficial. Potrivit autoarei, înclinația către un anumit tip de atitudine față de muncă ne este înrădăcinat, asemenea majorității comportamentelor și atitudinilor pe care le avem față de viață în general, încă din copilărie.

Astfel, extenuarea nu mai este doar un efect, ci devine o nevoie prin care să compensăm anumite lipsuri pe care le-am înmagazinat în psihic (în inconștient) și pe care le manifestăm prin „workaholism”. Motive precum lipsurile materiale din copilărie, lipsa unui sprijin emoțional din partea părinților sau standardele ridicate de performanță impuse, direct sau indirect, conștient sau nu, de către aceștia ne pot face să regăsim în muncă un „motiv”, să transformăm munca într-o dependență.

Cu toate că e greu de stabilit o statistică a prevalenței burnout-ului, conform unui studiu din Marea Britanie, aproape 600.000 de oameni au suferit de stres la locul de muncă, iar asta doar în anul 2018. De asemenea, un studiu din Statele Unite ale Americii a concluzionat că există la ora actuală o criză majoră de burnout al angajaților. Potrivit studiului, aproape 23% din angajații full-time au răspuns că se simt epuizați la muncă foarte des sau întotdeauna, în vreme ce 44% au spus că se simt epuizați câteodată. Acest lucru înseamnă că două treimi din angajații cu normă întreagă experimentează un nivel sau altul al burnout-ului.

Oricare ar fi cauzele, epuizarea prin muncă scade mult din calitatea vieții și pune o presiune mare asupra noastră și a psihicului nostru. Din moment ce chiar OMS a început reglementările în ceea ce privește burnout-ul, devine destul de evident că este un sindrom care trebuie luat în serios atât de persoana care suferă de el, cât și de angajatori.

avocatnet.ro a desfășurat în 2018 o campanie de informare referitoare la stresul la serviciu, care poate fi urmărită aici. Stresul este una dintre cele mai mari probleme de sănătate cu care se pot confrunta salariații la serviciu.