Contractul de muncă pe durată determinată vs. contractul de muncă temporară

1. Sunt limitate în timp.
2. Salariații încadrați în baza ambelor contracte beneficiază de drepturile pe care le au și salariații încadrați pe perioadă nedeterminată, fie ai angajatorului, fie ai utilizatorului.
3. Angajatorul sau utilizatorul trebuie să asigure aceleași condiții de muncă de care beneficiază și salariații proprii sau cei încadrați pe perioadă nedeterminată.
4. Perioada de probă este redusă proporțional cu durata contractului.
5. Atât utilizatorul, cât și angajatorul (în cazul contractelor pe durată determinată) au obligația să informeze salariații temporari/pe durată determinată cu privire la toate locurile de muncă vacante existente, în vederea asigurării egalității de șanse cu ceilalți angajați cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau ai utilizatorului, pentru obținerea unui loc de muncă permanent, prin afișarea unui anunț general într-un loc accesibil tuturor salariaților care își desfășoară activitatea la utilizatorul respectiv.
6. Salariaților li se va asigura accesul la cursurile de formare profesională sau de perfecționare.

Contractul de muncă pe durată determinată presupune o relație între angajator și salariat, în timp ce contractul de muncă temporară are la bază prestarea activității în favoarea unui terț care, la rândul său are o relație contractuală cu agentul de muncă temporară.

În cazul contractului de muncă temporară, deși activitatea este prestată în favoarea unui beneficiar, salariatul va fi remunerat de către agentul de muncă temporară, conform misiunii pentru care a fost încheiat contractul de punere la dispoziție.

Observăm că în cazul contractelor de muncă pe durată determinată avem o relație între salariat și angajator, în timp ce un contract de muncă temporară poate fi încheiat numai de către agenții de muncă temporară, iar în acest caz intervine și un contract de punere la dispoziție pentru desfășurarea unor misiuni specifice și în anumite condiții. 

De asemenea, în cazul contractului de muncă pe perioadă determinată vorbim de următoarele aspecte specifice:

• vizează înlocuirea unui salariat ce are contractul de muncă suspendat (excepție – greva);
• creșterea/modificarea temporară a activității;
• activități cu caracter sezonier;
• favorizarea temporară a unor categorii de lucrători, în conformitate cu dispozițiile legale.

Contractul de muncă temporară poate fi atât pe durată determinată, cât și nedeterminată și încetează la terminarea misiunii pentru care a fost încheiat sau dacă utilizatorul renunță la serviciile sale înainte de încheierea misiunii. Totuși, salariul este plătit de agentul de muncă temporară, care e cel care reține și virează contribuțiile și impozitele datorate de salariat. Agentul de muncă temporară nu percepe salariatului taxe și/sau comisioane, iar utilizatorul e cel care asigură condițiile de muncă.

În privința perioadei de probă, aceasta este diferită și se poate negocia astfel:

Agentul de muncă temporară este persoana juridică, autorizată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care încheie contracte de muncă temporară cu salariați temporari, pentru a-i pune la dispoziția utilizatorului, pentru a lucra pe perioada stabilită de contractul de punere la dispoziție sub supravegherea și conducerea acestuia. Condițiile de Condițiile de funcționare a agentului de muncă temporară, precum și procedura de autorizare sunt stabilite prin act normativ cu caracter special.

Angajatorii pot încheia contracte de muncă pe perioadă determinată sau pot apela la serviciile agenților de muncă temporară numai în condițiile stabilite de lege.