Pachete de servicii de călătorie și pandemia de COVID-19: o reglementare națională care scutește temporar organizatorii de obligația lor de rambursare integrală în caz de reziliere nu este compatibilă cu dreptul UE, spune CJUE

Directiva (UE) 2015/2302 prevede că un călător are dreptul să rezilieze contractul privind pachetul de servicii de călătorie înainte de începerea executării pachetului fără a plăti vreun comision de reziliere în cazul unor circumstanțe inevitabile și extraordinare care se produc la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a acestuia și care afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau care afectează semnificativ transportul pasagerilor la destinație. În cazul rezilierii contractului privind pachetul de servicii de călătorie în temeiul prezentului alineat, călătorul are dreptul la o rambursare completă a oricărei plăți efectuate pentru pachet, în cel mult 14 zile de la reziliere.

Notă: Directiva a fost transpusă și în România, prin OG nr. 2/2018, iar dreptul de încetare a contractului înainte de începerea executării pachetului e prevăzut la art. 13. Merită menționat că ordonanța nu a fost aprobată prin lege nici până azi, proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței fiind uitat la Camera Deputaților din februarie anul trecut, după ce a trecut de Senat cu o mică modificare. 

În hotărârile recente date în cauzele C-407/21 și C-540/21, CJUE a spus că statele membre nu pot invoca forța majoră pentru a scuti, chiar temporar, organizatorii de pachete de servicii de călătorie de obligația de rambursare prevăzută de directivă. 

În timpul pandemiei de COVID-19, Franța a dat o ordonanță pentru a permite organizatorilor de pachete de servicii de călătorie ca, în situația rezilierii („rezoluțiunii”) contractului privind pachetele de servicii de călătorie din cauza unor circumstanțelor inevitabile și extraordinare, să emită un voucher cu o durată de valabilitate de 18 luni, care nu putea conduce la rambursarea plăților efectuate de călători decât dacă acest voucher nu era utilizat în termen. Motivul: „să-i țină” în viață pe acești operatori economici, loviți din plin de efectele pandemiei. În Slovacia, în schimb, încălcarea dreptului UE s-a făcut prin faptul că legiuitorul slovac a decis să pună pauză însuși dreptului la reziliere.

Curtea a stabilit că rambursarea trebuie înțeleasă ca o restituire în bani și nimic altceva - rambursarea nu înseamnă oferirea unor vouchere, ci a unei sume de bani. „Legiuitorul Uniunii nu a avut în vedere posibilitatea de a înlocui această obligație de plată cu o prestație care să aibă o altă formă, cum ar fi propunerea de acordare a unor vouchere. Obiectivul urmărit de directiva în cauză constă în atingerea unui nivel ridicat și cât se poate de uniform de protecție a consumatorilor. În fapt, rambursarea în bani este mai în măsură să contribuie la protecția intereselor călătorilor, ceea ce nu exclude în mod evident posibilitatea ca acești călători să accepte, pe bază voluntară, rambursarea sub forma unui voucher”, spun judecătorii CJUE.

Curtea consideră că o criză sanitară mondială precum pandemia de COVID-19 trebuie să fie considerată susceptibilă să se încadreze în sfera „circumstanțelor inevitabile și extraordinare” la care se referă directiva și pentru care prevede o rambursare integrală, în calitate de eveniment care nu poate fi controlat în mod vădit și ale cărui consecințe nu ar fi putut fi evitate chiar dacă s‑ar fi luat toate măsurile rezonabile. Francezii au considerat însă că pandemia de COVID-19 a fost un eveniment de forță majoră și că nici măcar legiuitorul european nu a avut-o în vedere când a scris această directivă - cu alte cuvinte, au plasat pandemia deasupra acelor circumstanțe inevitabile și extraordinare, când, de fapt, ar fi trebuit să o includă acolo.

În plus, spune CJUE, „nu sunt îndeplinite în orice caz condițiile de invocare a forței majore deoarece: i) reglementarea în litigiu conduce la o suspendare provizorie generalizată a acestei obligații de rambursare, fără a lua în considerare situația financiară concretă și individuală a organizatorilor de pachete de servicii de călătorie vizați, ii) consecințele financiare invocate de guvernul francez ar fi putut fi evitate, de exemplu prin adoptarea anumitor ajutoare de stat în favoarea organizatorilor de pachete de servicii de călătorie în cauză, iii) respectiva reglementare (care scutește organizatorii de pachete de servicii de călătorie de obligația de rambursare o perioadă care poate ajunge până la 21 de luni) nu este în mod vădit concepută astfel încât să își limiteze efectele la perioada necesară pentru a remedia dificultățile cauzate de evenimentul susceptibil să intre sub incidența forței majore”.